La 31
august 2018, cu ocazia Zilei Limbii Române, în orașul Drobeta-Turnu Severin,
județul Mehedinți, Oltenia au avut loc acțiuni ce au promovat valorile
culturale, a etnicilor români din România, Ucraina, Republica Moldova și
Serbia.
Evenimentul a fost
organizat de Asociația cultural-civică pentru educație și dezvoltare „Eudava”,
care a desfășurat în această vară campania „O carte pentru un frate”. Oaspeții
s-au întrunit pentru discuție la Palatului Culturii „Teodor Costescu”, au
vizitat Castelul Artelor, piciorul de pe malul românesc al Podului lui Traian,
un spectacol folcloric prilejuit de Ziua Limbii Române, la care s-au prezentat
interpreți din zonă.
Seara,
a avut loc Festivalul Medieval al Cetăţii Severinului, aflat la cea de-a treia
ediţie, apoi un concert de muzică tradițională susținut de români din Timoc,
Serbia. La 1 septembrie oaspeții și organizatorii au vizitat: Chipul lui
Decebal, Peştera Veterani, Cazanele Mari de pe Dunăre.
Detalii pe:
Comentarii
Trimiteți un comentariu