Serafim
Saka (ortografiat și Saca) născut la 16 martie 1935, în comuna Vancicăuții
Mari, plasa Lipcani, județul Hotin, Regatul României, azi comuna Vancicăuți,
raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, Ucraina - decedat la 20 mai 2011,
Chișinău, a fost un scriitor român din Republica Moldova.
În
1954 intră la Facultatea de Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic „Ion
Creangă” din Chişinău, pe care o va termina în 1959. Devine redactor la
cotidianul „Tinerimea Moldovei”, un timp este şomer, apoi pleacă „la
pământurile de ţelină” din Kazahstan, ca reporter al aceluiaşi ziar, care acum
apărea şi în limba rusă.
După
debutul, cu aforisme, în „Tinerimea Moldovei” (1956), îi apar numeroase
articole, note critice, intervenţii polemice în „Cultura”, „Nistru”,
„Literatura şi arta” etc. Scrie proză (romane, povestiri, nuvele), scenarii de
teatru şi cinematografice.
Între
1965 şi 1967 urmează, la Moscova, Cursurile Superioare de Cinematografie,
secţia de scenarişti; se împrieteneşte cu dramaturgul Aleksandr Vampilov, din
ale cărui piese va traduce. Lucrează la studioul Moldova-film, fiind autor de
scenarii şi realizator de filme documentare, iar din 1970 se angajează ca
redactor la revista „Nistru”.
Microromanul
„Întoarcerea noastră de-o clipă” (1966), criticat de autorităţi, a rămas
tipărit doar în „Nistru”. Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1966.
Debutează editorial cu culegerea de nuvele „Era târziu” (1968). Însă trebuie de
menţionat că cei din regiunea Cernăuți nu erau priviţi cu ochi buni de către
„responsabilii de cenzură”. Cartea s-a numărat printre multe alte lucrări
supuse unor critici drastice, de aceea următoarea carte a văzut lumina
tiparului abia în 1972. Urmează romanul „Vămile”, Editura „Cartea
Moldoveneasca”, apărut şi la Bucureşti, 1990, care a fost şi el atacat de
critica angajată.
Datorită experienţei acumulate în calitate
de redactor, a reuşit să elaboreze un stil al său original al
intervievatorului. Dialogurile lui cu scriitori, actori, politicieni de vază,
dar şi muncitorii de la fabrici și cu colhoznicii conțineau detalii interzise
până atunci, iar cititorul era nerăbdător să citească anume aceste detalii.
La Moscova în editura „Sovietskii
pisateli”, apare în 1975 volumul de proză „Za stolom molceania” („La masa
tăcerii”).Odată cu publicarea cărții sale de interviuri „Aici și acum”, (1976),
Secția Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central al Partidului Comunist al
RSSM a rămas dezorientată. După apariţia acestei cărţi urmează ani de
interdicţie literară şi un lung exil artistic în sine.
Scriitorul este lăsat doar sa traducă (a
tradus piese din marii dramaturgi ruşi si sovietici: A. Ostrovski, M. Gorki, V.
Vişnevski, V. Şukşin, A. Vampilov ş.a.) − singura sursă de existenţă pâna la
venirea la putere a lui M. Gorbaciov.
În
1986 participă, în calitate de invitat, la congresul Uniunii Scriitorilor din
URSS, unde s-a încercat, fără succes, reformarea instituţiei. Ales secretar, în
1987, al Uniunii Scriitorilor din Moldova, după un an demisionează, fiind în
dezacord cu linia oficială.
În
1987 vede lumina tiparului romanul „Linia de plutire”, (1987; 1989 – Moscova;
editat și de „Cartea Romaneasca” 1994 – Bucureşti. În acelaşi 1987 apare
„Pentru tine bat”, cartea bilanţului ziaristic, pentru care scriitorului i se
acordă Premiul de Stat (1994).
Lipsit
ani buni de dreptul de a ieşi din țară, în 1990 face o călătorie lungă prin opt
ţări ale Mediteranei − Turcia, Grecia, Italia, Franţa, Egipt, Malta, Cipru,
Israel − din care se întoarce cu o carte de reflecţii de călătorie – „Orbirea”
− publicată parţial în decursul anului 1993 în săptămânalul „Literatura şi
arta”.
Doi
ani − 1992-1994, stă la Iaşi unde − susţinut de autori şi editori din România −
înfiinţează Editura „Meridianul 28”, pregătind cărţi pentru întreg arealul
românesc pe care le editează (parţial) la Chișinău şi Bucureşti.
În
1995 apare volumul „Basarabia în Gulag”, cartea basarabenilor (azi cetăţeni ai
României şi Republicii Moldova), trecuţi prin GULAG-ul stalinist, dar şi prin
cel românesc. Dintre piesele lui Serafim Saca „Această copilărie îndepărtată”
(1975), „Omul a doua zi” şi „Prologul” (coautor – Valeriu Matei, 1988) au fost
puse în scenă de teatre din Chişinău.
A
fost redactor la „Tinerimea Moldovei”, „Cultura”, „Nistru”, director cultural
la una dintre primele firme cooperatiste basarabene „Valeologia” (1991-1993),
iniţiază diverse proiecte culturale. Este ales preşedinte al secţiei din
Republica Moldova a PEN-Clubului (1994-1998) şi numit, pentru câteva luni,
director artistic (1995), apoi consilier (1999) la Uniunea Scriitorilor, a colaborat
cu Academia de Științe a Moldovei. Este Maestru în Arta şi a fost distins cu
Premiul de Stat din 1994, cu Ordinul „Gloria Muncii” în 1996, Ordinul
Republicii în 2010.
Mai multe pe:
Comentarii
Trimiteți un comentariu