Stepan
Sabadaș fiul lui Alexei s-a născut pe 5 iunie 1920 în cătunul Făgădău, comuna
Tărăsăuți, plasa Lipcani, județul Hotin, Regatul României, astăzi Vancineți,
comuna teritorială unită Vancicăuți, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți. A
frecventat școala din Tărăsăuți.
Denumirea Făgădău provine de la boierul, ale cărui moşii se întindeau, de la râul Prut până la satul Cristineşti (Керстенці).
Încă din
copilărie i-a plăcut muzica și cântatul. Steopca din Făgădău făcea instrumente
muzicale din strujeni, soc, nuc, chiar a sacrificat un câine pentru a face din
pielea lui tobă. De la vârsta de 13 ani a studiat vioara la Ion Chiriiac -
regentul corului bisericii Sfântul Dumitru din comuna Vancicăuții Mari.
Domnul
Chiriac, un român adevărat, a predat ore de muzică la mulți tineri din sat și
împrejurimi, pe care i-a inițiat în descifrarea partiturilor și le-a format
deprinderi de a cânta la diferite instrumente. A fost flacăra culturii, care a educat o pleiadă de
muzicanți printre care compozitorii: Stepan Sabadaș și Serafim Buzilă, lăutarii
Gheorghe Balta, Toader Captari, Ion Balta ș. a.
Sfătuit de
Ioan Chiriac, la vârsta de 15 ani Steopca din Făgădău a început să învețe a
cânta la trompetă, iar șase luni mai târziu a fost acceptat în fanfara fraților
Chiriac din comuna Vancicăuții Mari, ce intona melodii pe la nunți. În comună
erau două fanfare renumite:„Chiriaceni” și „Mandacheni” (Maniața). La o nuntă, iarna, Stepan
a servit un pahar de vin rece. Dumnealui a avut aprindere de plămâni și a fost
salvat de doctorul Cimpoi din comuna Vancicăuții Mari. Mediculul îi interzise
să cânte la trompetă un anumit timp. Văzând pasiunea fiului față de muzică,
tatăl Alexei îi dăruise doi viței. Astfel Stepan a devenit crescător de boi,
din vânzarea căror și-a cumpărat un mic acordeon.
Între timp Ion Chiriac a
unit corul bisericesc și cel al tiniretului. Corul mixt a fost reorganizat și
completat cu cei mai talentați, devotați și apropiați săteni. Corul a organizat
multe turnee în diferite sate și unele localități mai însemnate ca Hotin,
Lipcani, Cernăuți, Noua Suliță etc.
Remarcăm turneele organizate
în fiecare vară în satele din județul Botoșani: Hudești, Alba, Darabani,
Havârna, Paltiniș, Victoria și altele.
Trebuie de menționat faptul că
în toate localitățile, concertele erau organizate în două etape: partea întâi
se desfășura la biserică, prin interpretarea răspunsurilor liturgice,
încheindu-se cu un concert religios, iar partea a doua, pe scena Căminului
cultural, unde se interpretau cântece din repertoriul universal, național și
local.
În cadrul concursului de
coruri sătești, organizat în zilele de 7-8 iunie 1938 de către Fundația
Culturală Principele Carol, la București, corul din Vancicăuți, dirijat de Ion
Chiriac, a interpretat cântece populare locale, armonizate simplu și natural,
obținând premiul 1.
După concert, dirijorul Ion
Chiriac a fost invitat de către profesorul G. Breazul acasă, pe strada
Principesa Elena nr. 36. Invitația nu a fost onorată, deoarece coriștii se
grăbeau să meargă acasă la prășitul porumbului și a sfeclei de zahăr, care era
în toi, temându-se să nu scape aceste culturi „în buruieni”, iar dirijorul lor
nu se putea despărți de membrii corului.
În afara de concurs, corul a
interpretat piese din repertoriul local, la Ateneul Român, Arenele Române și
Radio.
La
data de 8 iunie 1938, ansamblul coral a cântat la Radio București și Ateneul Român,
zece cântece din creația românească.
Stepan Sabadaș în vârstă de 18 ani acompania corului la
acordeon. Talentul lui a fost apreciat de către Fundația Culturală
Principele Carol cu un acordeon
„Hohner”.
I-au propus să-i acompanize la
acordeon tânărului, interpret de muzică ușoară, Gică Petrescu, care în acel
timp activa ca solist vocal într-o formaţie muzicală militară. Îi asigurau
locuință în București, însă nici Gică Petrescu şi nici Stepan Sabadaş nu au
acceptat această propunere, nu s-au înțeles între ei.
La data de 21 mai
1939, corul din Vancicăuți a participat la Festivalul corurilor ce s-a
desfășurat la Hotin.
După
„sosirea” în 1940 a puterii sovietice, a intrat în clasa de acordeon a Școlii
de Muzică din Cernăuți. Având în vedere virtuozitatea interpretării pieselor la
examenul de admitere, el a fost imediat înscris în anul doi și a absolvit
liceul într-un an. În 1941–1944 a studiat la Conservatorul privat român din
Cernăuți în clasa de acordeon, în același timp a lucrat într-un restaurant,
câștigând pentru viața și plătindu-și studiile. S-a declarat român, deși acasă vorbea într-un amestec
de ucraineană arhaică cu cuvinte românești. Posibil a făcut această declarație,
fiindcă nu cunoștea sensul cuvintelor: colectivizare, golodomor, represii.
Deomid
Savca își amintea că instrumentul muzical acordeon l-a văzut pentru prima dată
în viaţă anume la Steopa din Făgădău, pe când era de nouă ani, în ziua de 26
decembrie a anului 1942, în cea de a doua zi a sărbătorii de Crăciun. Era în
timpul războiului, luptei de la Stalingrad, iar în părţile noastre flăcăii din
sat organizau pe la sărbători serate de petrecere, aşa numite baluri, la care
ei invitau fetele din sat.
Balul,
despre care merge vorba, era organizat de către fraţii Volodia şi Grişa, ai lui
Dumitru Stanciu în şura din gospodăria acestora, iar calfi mai erau şi alţi
tineri, printre care fratele lui - Toadere Savca, care l-a adus cu sania de la
Făgădău pe acordeonistul Steopa Sabadaş, să le cânte la bal împreună cu
prietenii acestuia, Toadere Captari cu vioara şi Vladimir Zagorschi la chitară.
Steopa
Sabadaş, cânta cu îndemânare la acordeon. Toadere Captari, câteodată, lăsa
vioara sa şi cânta la acordeonul lui Steopa, iar Vladimir Zagorschi - din
vioara lui Toadere. În acest timp, Steopa Sabadaş, cînta la trompetă. La
cererea acelora care dansau, de multe ori muzicanții interpretau, melodia
noului pe atunci cântec, ,,Du-mă acasă, măi tramvai!” (Versuri de Gică
Petrescu).
În 1944 a
început să lucreze la Filarmonica din Cernăuți, unde a fost creat un ansamblu
de muzică ușoară. Ulterior a fost mobilizat în Armata Roșie. El a creat un
ansamblu de artiști militari, care dădea concerte în unitățile militare ale
„Frontului 4 ucrainean” (sovieticii nu l-au putut folosi în luptă împotriva
Regatului României), până la
sfârșitul războiului.
După
demobilizare, a lucrat la Teatrul Dramatic din Cernăuți în calitate de
însoțitor de concerte și, în același timp, a dirijat o orchestră la Casa
ofițerilor din Cernăuți. Mai târziu, a creat o orchestră la cinematograful O. Cobâliansa.
În curând a format altă orchestră la cinematograful „Jovteni”(Octombrie), care
a fost recunoscută drept cea mai bună printre orchestrele de cinematografe din
RSSU.
Din 1951 a
creat periodic coruri de amatori printre ele era cel de la Prima fabrică de
tricotaje, pe care l-a gestionat timp de 16 ani. În 1954, acest cor a ocupat
locul 1 la Revista Republicană de Artă Amatoricească.
În 1952 a
intrat pentru a doua oară la Școala de Muzică din Cernăuți – de data aceasta la
secția de dirijare a corului. A creat un cor la Palatul Textilelor din oraș. În
scurt timp, corul (100 de participanți) a devenit un ansamblu extrem de
profesional.
În 1960 a
condus corul Căminului Cultural din Costiceni, pe care l-a dirijat în scena
Teatrului Dramatic ,,Olga Cobâleansca” din Cernăuţi la Festivalul Regional de
Artă amatoricească.
Mulți ani a popularizat cântarea corală, a
scris cântece tematice și a făcut orchestrații pentru a însoți coruri și
grupuri de dans. De multe ori i s-a încredințat conducerea corurilor la
concerte de gală, dintre care cel mai mare a fost corul compus din 3.000 de
participanți la Festivalul de primăvară din Cernăuți.
Multe piese
de ale sale au devenit populare. Printre acestea:
„Марічка” („Maricica” — pentru un solist
cu un cor mixt, însoțită de un pian. Versuri de Mihail Tkaci, 1953);
„Пісня з полонини” („Cântec din lunca
muntelui” versuri de Elena Ponomarenko, 1960);
„Очі волошкові” („Ochi de albastrele”
versuri de Anatolie Dragomerețkii, 1964);
„Осінь” („Toamna” versuri de Dumitru
Luțenko);
„Спогад” („Amintire” versuri de Dumitru
Luțenko);
„Ромашка” („Romaniță” versuri de Zlata
Bâcikova, 1965).
Dintre lucrări
originale:
„Чернівецький
вальс” „Vals de Cernăuți” — pentru solist cu cor mixt însoțit de pian. Versuri
de M. Tkaci, 1954;
„Пісня про
Лук'яна Кобилицю” „Cântec despre
Luchian Cobâliția” — pentru
bariton însoțit de pian. Versuri de I. Kuten, 1954;
„Наші славні свинарі” „Slăviții noștri crescători de
porci” — pentru cor însoțit de pian. Versuri de I. Cuten, 1959;
„Хвала тобі, партіє!” „Slavă ție partidule!” — pentru
cor mixt cu pian. Versuri de S. Broznițkii, 1959;
„Пісня про Леніна” „Cântec despre Lenin” — pentru cor
cu pian. Versuri de V. Golubnicii, 1960 ș. a.
Cântece pentru solist:
„Пісня про цілину” „Cântec despre țelină” — pentru un
solist cu un cor feminin însoțit de un pian. Versuri de Ulianinskii, 1961;
„Комсомолочка”. „Comsomolista” versuri de L.
Curiavenco;
„Американському солдату” „Soldatului american” versuri
de O. Oliinicov, I. Lazarevskii;
„А ты поверь!” „Iar tu crede!” (versuri de V.
Kârâlenco) ș. a.
Aranjamente muzicale:
„Во поле береза стояла” „În câmp stătea mesteacănul” —
cântec popular rusesc pentru solist cu cor mixt, 1953;
„Попурі комсомольських пісень” — „Popuri de cântece
comsomoliste” 1956;
„Румунська рапсодія” „Rapsodia românească” — pentru
orchestra de estradă, 1958;
„Пісня про
першого космонавта України Л. Каденюка” „Cântec despre primul cosmonaut al Ucrainei L. Cadeniuc” (versuri de A.
Demidenko) și multe
altele.
La Cernăuți
locuia într-o clădire de lux, la primul etaj familia lui Stepan Sabadaș, la al
doilea familia lui Leonid Cravciuc – viitorul președinte al Ucrainei.
În 1965 a
devenit Artist emerit al URSS.
Din 1967 a
locuit la Kiev. A condus ansamblul muzical și instrumental al Palatului
„Jovtnevâi” (Octombresc), a susținut concerte de autor în RSSU și în
republicile URSS. A fost membru al Fondului muzical și al Societății muzicale
din Ucraina.
În anul
2000 a devenit Artist al poporului din Ucraina. În Cernăuți, pe Aleea Stelelor,
lui Stepan Sabadaș i s-a oferit o stea cu numele său în timpul vieții sale.
A murit pe 28 august 2006 la Kiev. Înmormântat în
cimitirul Baikovo (lotul nr. 33).
Surse și literatură:
2. Pavel Dilion Foclor muzical din zona Vancicăuți –
Cernăuți Ion N. Kiriak Microbiografie. –
Iași: Graphix, 1994
3. Cinstire plugarului
4.
Ion Popescu, Constantin Ungureanu Românii din Ucraina
între trecut și viitor. Ed.a 3-a, rev. – Oradea: Primus, 2010
5.
Amintirile locuitorilor satelor Vancicăuți și Costiceni: Antonii Vladician,
Pavel Antoniev, Deomid Savca
Mai multe pe:
București 7 iunie 1938 Corul căminului cultural „Spiru Haret” Vancicăuți - Hotin
Casa părintească din Făgădău (Vancineți)
Fântâna de la poarta casei părintești
Comentarii
Trimiteți un comentariu